Gandaci canalizare. Gandacii de canalizare apar pe toata perioada anului, indiferent de sezon. Ca si in cazul gandacilor de bucatarie, principala cauza a aparitiei acestora este lipsa curateniei. Astfel, pe langa efectuarea tratamentelor de combatere, utilizand produse specifice, pentru a tine sub control gradul de infestare trebuie mentinuta
De departe, una dintre probleme cele mai comune in orice gospodarie este cea care vizeaza gandacul de canalizare si prezenta sa in casele noastre. Chiar daca va ocupati de tot ceea ce inseamna procesul de curatenie zilnic, uneori, gandacul de canalizare isi face simtita prezenta chiar si in cele mai curate medii. Totusi, trebuie sa stim ca gandacul de canalizare poate fi exterminat usor, iar asta doar daca avem grija cum anume facem asta. Astfel, impreuna cu echipa DDD - deratizare
8. Castraveţii sunt o altă modalitate foarte bună de a scăpa de gândacii de bucătărie din casă, tot ce trebuie să faceţi este să puneţi felii de castraveţi în locurile unde aţi observat gândaci. Mirosul de castraveţi îi va ţine departe, iar această legumă va acţiona ca o barieră împotriva lor. 9. Uleiul de lavandă sau
Cum scapi de gândacii puturoși Cea mai bună metodă de a ţine aceşti gândaci puturoşi departe de casa ta este să montezi plase de protecţie la geamuri sau la uşi. Astfel, va fi aproape imposibil ca aceştia să îşi facă apariţia în casa ta. De asemenea, asigură-te că atunci când bagi plantele din curte în casă, trebuie să le inspectezi destul de bine.
Pentru a scăpa de musculițe de umiditate in baie, va trebui să eliminați acumularea creata în țevi și să remediați eventualele scurgeri. Musculițele de canalizare se găsesc, de asemenea, în jurul compostului (îngrășământ), astfel încât aceste materiale ar trebui să fie stocate în mod adecvat pentru a evita o viitoare infestare.
O metodă ușoară prin care puteți scăpa de gândacii de bucătărie este să „preparați" un „desert" pentru ei din zahăr și bicarbonat de sodiu în părți egale, pe care să-l „serviți" musafirilor nedoriți în toate zonele infestate.
6SJOj.
gandaci de canalizare in casa