Ajută necredinţei mele! 9:21 PM. Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i șade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!". ". Niciodată și nimeni nu va înțelege pe deplin strigătul părintelui: Marcu 9:24 „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!". Față în față cu durerea inima slăbește în credință. Față în față cu Isus ne ridicăm și sufletul nostru se umple de credință. Să Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! 'Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!' Mareste imaginea. Necredinta in atotputernicia lui Dumnezeu si increderea orgolioasa si inconstienta in suprematia omului erau deziderate ale vremurilor comuniste, impuse vointei omenesti. Este relevant strigătul tatălui copilului: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!" (Marcu 9, 24). Interesant este faptul că, pe de o parte, omul îşi mărturiseşte credinţa în Iisus, iar pe de alta, mărturiseşte necredinţa neamului său. În interiorul lui se dădea un război între credinţa lui şi necredinţa conaţionalilor. Căci răspunsul tatălui la mustrarea Domnului (i s-a atras atenţia că acelui ce crede toate îi sunt cu putinţă): „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele" nu pare mai puţin contradictoriu şi indescifrabil decât „problema încuietoare", cunoscută în logică drept paradoxul cretanului. Toţi cretanii sunt mincinoşi este premisa de la care se porneşte; o afirmă un cretan. Vorbe amețitoare: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele." Duminică s-a citit în biserici episodul vindecării fiului lunatic, adus de tatăl său la Iisus. Din dialogul părintelui cu Mântuitorul face parte o replică antologică: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut" spune tatăl. jKssr3.

cred doamne ajută necredinţei mele